De ce scriu aici?

Scriu aici pentru ca sunt satula sa dau explicatii si sa mi se poarte de grija. Pentru ca este singura forma in care sa ma exprim liber fara sa ii deranjez pe altii. pentru ca nu vreau sa fiu intrebata „de ce ai scris aia, se referea la mine?”. Nu nu se refera la tine, desi daca ma chinuie putin talentul pot face in asa fel incat sa te regasesti si tu si altul in ce scriu, dar nu vreau. Vreau sa ramana o pagina intima, in care sa scriu cand am chef de sex si nu primesc, sau cand am chef de liniste, sau cand am draci si injur.

Nu, nu sunt lasa, imi asum clar ce fac in viata, dar imi place viata in umbra, nu la lumina. Stiu sigur ca intr-o zi voi trai intr-o tara cu adevarat libera, in care nimanui nu ii pasa ca ce faci tu este diferit de el. Lasati-ma cu Romania.

Patru oameni stiu de mine, atati cat trebuie. Nu te mint daca incerci sa ma confrunti, dar nici nu o sa imi fac reclama. Stiu ce sunt, cum sunt, ce am si mai ales ce nu am.

Crestin cu sau fara s

Pot sa spun ca sunt satula pana peste cap de tara asta de crestini? Detest asa zis crestinismul asta care pare mai degraba un cretinism uitandu-ma la cohoartele de inadaptati care ar trebui sa ingroase randurile psihologilor si psihiatrilor. Tot aud „Asa a fost voia lui Dumnezeu”…intr-adevar nu Dumnezeul tau este nemernic ci ala care l-a maniat, incat D-zeu la pedepsit. Si cum vine atunci cu iubirea? Sau este ca in relatii, te-am iubit ieri, azi te detest sau chiar urasc. Va intreb, cati oameni fericiti ati auzit spunand ca a fost voia lui D-zeu?

Ma amuza cand imi zice cate unul „Dar tu nu ai idee despre ce vorbesti, sunt oameni care s-au vindecat, carora li s-au intamplat minuni…o sa te bate D-zeu, il manii pe D-zeu”….hai serios, arata-mi si mie unul. Arata-mie mie unul care nu crede in D-zeu si este nefericit din cauza asta.

Biserica inseamna anii 1800, stigmatizare, o permanenta opozitie intre bine si rau, supunere, adulatie, incontestare, reguli de la anul 000 pastrate pana astazi. In 2014 sa fii o gaina besmetica mi se pare trist…

Sunt vreo cateva site-uri pe facebook anti crestinism  si vreo 20 pro crestinism. Cum nu cred ca cele anti crestinism or sa determine pe vreunul sa iasa din cotet, sincera sa fiu nu le inteleg rostul, eu stiu oricum in ce cred si mai ales in ce nu cred; cat despre celelalte siteuri, pai…gainile trebuiesc intretinute…ca altfel de pierd…a, scuze cu miile, sunt oi nu gaini, imi pare rau!

Cate tari din europa civilizata au 90% crestini precum noi…si ce rau o duc aia. Aia care fac sex in toate felurile si care se bucura ar dracu de bine de futaiuri, aia care fac ce vor cand vor, care nu spun rugaciuni toata ziua si carora le merge bine.

De curand am citit cum o fata la 18 ani a fugit de acasa si s-a internat la psihiatrie unde i sa pun un diagnostic de tulburare bipolara si care cu tratament nu mai are probleme, asta dupe ce ani de zile niste cretitni au trata-o cu slujbe pt deposedare de diavol. Cretinilooor! Exemplele sunt multe. Ma socat sa aud povestind tampite de 20 de ani despre deposedari la care au asistat. Asumati-va ma raspunderea ca nu va pune niciun drac sa faceti ceva. Aloooo?

Chiar de ce mai avem doctori, judecatori daca religia le are pe toate?!  Tineti-va ma religia pentru voi, nu imi bateti mie la usa sa ma chemati in raiul vostru si lasati-mi sufletul si nemurirea in pace….latrati in alta parte.

Imi vine sa emigrez…

Se poate si mai mult?

Suntem din ce in ce mai ocupati sau sunt eu dezorganizata? Sincer nu imi dau seama… tai chestii de pe lisata si tot nu am timp…cica-se ;).

M-a lovit insa intrebarea: cat de mult putem fii ocupatai, pana la ce limita si cu ce pret? O sa ajungem sa vorbim si de pe toaleta ( nu ca n-as fi intalnit-o deja), sa ne cronometram la dush, sa mai ce? De ce am face asta? Chiar merita sa nu te bucuri de un dus prelungit, sa stai cinci minute de vorba cu o persoana pe strada, sa iti bei cafeau in liniste. Si de cand complexul asta ca trebe sa fii nu-mai-stiu-vorba, curva in pat si bucatareasa in bucatarie?

Eu zic ca ne aglomeram cu inutiliati ca sa evitam lucrurile sensibile…altfel nu imi explic.

P… nu-i aici

100 de likeuri la o poza de profil nu inseamna ca esti frumoasa, precum nici 30 de sharuri nu inseamna ca esti cunoscuta sau apreciata. Incetati sa va mai mintiti singuri, ca aveti macar 50 de prieteni din cei 500 de „prieteni”. Prietenii sunt cei care isi fac timp sa te vada la o cafea, nu cei care iti scriu plictisiti de la servici. Prieten nu este nici cel care iti scrie comenturi la poze dar nu iti scrie doua vorbe in privat si nu iti da un telefon.

Incet dar sigur perimama notiunea de prieten. Vreau un facebook privat si intim in care sa fiu citita doar de cei carora le pasa de mine. Prietenii se viziteaza, o data pe an sau chiar mai des, iar atunci cand o fac povesesc in patru ore cat intr-un an intreg… fireste ma refer la prietenii care sunt departe de tine. De la concitadini am mai multe pretentii ;).

Ocupat, dar cat de ocupat sa fii incat sa nu ai timp sa scrii un email in care spui ca esti ocupat, dar te gandesti la mine? Cati prieteni ar spune „sunt ocupat/a dar pentru tine imi fac timp, eventual aman asta”? Pe cata lume ai putea sa suni la doispe noaptea cand iti plange sufletul si sa nu incepi o conversatie prin ati cere scuze ca suni la doispe noaptea…

Cati prieteni te cunosc incat sa iti poata face un cadou care sa iti placa?

Am uitat un lucru esential: sa definesc ce inseamna prieten. Pentru mine prieten ar fi un el/ea caruia/careia sa ii faca placere sa isi petreaca timpul cu mine, sa avem pasiuni comune si idei asemanataore….sa simtim bucrie cand ne vedem si aflam de bine. Multi asa zis prieteni cred ca sunt cunostinte conjuncturale sau, si mai rau, cunoscuti; ne lipseste doar curajul de a ne recunoaste noua ca nu ne sunt prieteni.

Si chiar asa, de cati prieteni ai nevoie in viata?

 

Frumusete… atunci sau acum?

Nu ma impresioneaza femeile frumoase de pica, care s-au nascut asa. Asta pentru ca frumusetea trece…da, cliseu, dar asta este. Ramane insa elegnata, stilul…pentru cele ce il au.

Imi plac si ma inspira femeile care au grija la ce mananca pentru ca nu sunt facute sa mananace o pizza la 23 noaptea timp de o saptamana si sa nu se ingrase. Femeile care au grija sa isi puna un strop de machiaj ca sa isi asunda micile imperfectiuni, femeile care stiu ca nu sunt perfecte, dar isi cunosc foarte bine atuurile. Imi plac femeile cu care poti sa faci o gluma buna, nu doar poze bune.

Nu ma impresioaneaza cu nimic o femeie care s-a trezit frumoasa si care nu a facut nimic pentru asta, sau chiar mai rau isi bate joc de frumusetea ei. Am ajuns la concluzia asta dupa ce am revazut niste cunostinte pe care in trecut le admiram pentru frumusetea ce o degajau, iar acum privelistea este, sa spunem, dezolanta.

Sa nu mai zic de barbati. Cand ma gandesc ca toti barbatii care imi placeau candva acum sunt dezagreabili…anii, alcolul, noptile nedormite i-au transformat din Ken in Hulk…o masa de carne.

Pe unii timpul ii urateste, pe altii ii valorifica.

Sufocare de iulie

Simt ca nu mai am aer, ca nu sunt in pielea mea, ca nu am mai tras aer in piept de ceva timp. Ma sufoc sub greutatea experientelor mele. Singurul sentiment pe care il traiesc este de sufocare, de apasare. Nu imi mai ajunge si nu imi mai foloseste. Nu sunt in depresie si totusi, ce? Sa fie de la caldura…care caldura? Poate doar de la oboseala…dar nu vreau sa dorm, nu la opt seara.

Vreau o sacure sa daram ceva. Vreau sa pot sa tip, sa plang sa zac cat am chef…vreau un asemenea lux. Cred ca mi-ar folosi. Acum imi fac mai multe griji pentru sufletul meu decat imi fac pentru posibilele pungi de sub ochi. Cumva vrajeala nu mai tine, minciuna nu mai prinde si raman doar cu adevarul…greu de suportat si apasator.

Aveam impresia ca am urcat din grota in care ma aflam acum cativa ani, credeam ca am gasit salvarea, dar acum ma inspaimanta banuiala ca a fost mai bine, dar tot acolo jos. Vrea sa pot sa plang, sa plang pentru mine si pentru tot ce am pierdut…si am pierdut atatea.

Nu sunt eu cand ma uit in oglinda. Vreau sa plang ca apoi sa rad. Vreau sa urc sus si sa raman acolo. Vreau sa fie cu adevarat sus. Fuck you and fuck you right back.

Vad tot, dar iau cat (imi) trebuie

In general gasesesc critica constructiva si aici ma refer la atentionarile facute in privat, pe un ton politicos si nu de pe o pozitie de superioritate; este folositoare atunci cand il faci pe om sa inteleaga de ce nu este bine sau potrivit ceea ce face. Insa, detest criticii de meserie, cei care au o viata intr-atat de pustie incat nu stiu decat sa ii critice pe altii, in public, pe un ton superior si arogant. Ii detest pe cei care stiu tot si nu mai lasa niciun loc indoielii. Ii detest pe care isi dau cu parerea fara sa fie intrebati.

Am tupeu..si cohones in varianta feminina si delicata, pot sa incui un om din trei intrebari, pot sa il fac sa se simta prost -asa cum poate si este- atunci cand ma ataca, pot sa ii arat ca ii inteleg jocurile si ca vad prin ele- omul sarac cu duhul si nefericit ce este. Citesc insatisfactia pe fetele oamenilor. Am un ochi format pentru a vedea defectele…face parte din fisa postului, dar ma rezum la atat. Observ dar nu fac, in general nimic, pentru ca nu este treaba mea. Daca imi ceri parerea iti raspuns sincer si asertiv, altfel nu este treaba mea si sincer putin imi pasa ce fac ceilalti.

Caut in mod activ sa vad lucrurile bune din oameni, ma gandesc ca ceea ce vad eu ca nepotrivit, poate avea justificari temeinice, ca poate nu sunt chiar asa, ca i-am prins eu intr-un moment nepotrivit. caut sa cunosc un om daca doresc sa stiu mai multe despre el.

Observ, iau aminte daca este cazul, ma inspir daca am din ce si merg mai departe. Nu imi propun sa schimb pe nimeni,  pentru ca am invatat cu ani in urma ca oamenii nu se pot schimba.