Vad tot, dar iau cat (imi) trebuie

In general gasesesc critica constructiva si aici ma refer la atentionarile facute in privat, pe un ton politicos si nu de pe o pozitie de superioritate; este folositoare atunci cand il faci pe om sa inteleaga de ce nu este bine sau potrivit ceea ce face. Insa, detest criticii de meserie, cei care au o viata intr-atat de pustie incat nu stiu decat sa ii critice pe altii, in public, pe un ton superior si arogant. Ii detest pe cei care stiu tot si nu mai lasa niciun loc indoielii. Ii detest pe care isi dau cu parerea fara sa fie intrebati.

Am tupeu..si cohones in varianta feminina si delicata, pot sa incui un om din trei intrebari, pot sa il fac sa se simta prost -asa cum poate si este- atunci cand ma ataca, pot sa ii arat ca ii inteleg jocurile si ca vad prin ele- omul sarac cu duhul si nefericit ce este. Citesc insatisfactia pe fetele oamenilor. Am un ochi format pentru a vedea defectele…face parte din fisa postului, dar ma rezum la atat. Observ dar nu fac, in general nimic, pentru ca nu este treaba mea. Daca imi ceri parerea iti raspuns sincer si asertiv, altfel nu este treaba mea si sincer putin imi pasa ce fac ceilalti.

Caut in mod activ sa vad lucrurile bune din oameni, ma gandesc ca ceea ce vad eu ca nepotrivit, poate avea justificari temeinice, ca poate nu sunt chiar asa, ca i-am prins eu intr-un moment nepotrivit. caut sa cunosc un om daca doresc sa stiu mai multe despre el.

Observ, iau aminte daca este cazul, ma inspir daca am din ce si merg mai departe. Nu imi propun sa schimb pe nimeni,  pentru ca am invatat cu ani in urma ca oamenii nu se pot schimba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *