Am stat acum ceva timp pe ganduri si m-am gandit la ce ii sperie cel mai tare pe oamnei. Am descoperit ca cea mai rapida forma prin care poti speria, al dracului de tare, as indrazi sa spun, si chiar alunga de langa tine, este sa ii spui cuiva ca il iubesti. Daca eu ca femeie, marturisesc unui barbat ca il iubesc, fie si numai ca pe un frate, sunt privita imediat cu ochi mari tematori. Daca ii spui unei prietene ca o iubesc, vine imediat si intrebarea “cum?”.
Cand ii spui cuiva ca il iubesti imediat tresare. S-a intiparit, ca atunci cand iubesti, trebui sa primesti inapoi tot iubire, ca exista ceva ce trebuie sa intorci si implicit vrei ceva oferindu-i cuiva declaratia ta. Se spune ca, noi oamenii avem nevoie de iubire, dar ce reactionam temator, atunci cand cineva ne marturiseste iubirea? Clar, este ca avem nevoie de iubire, dar nu suntem invatati sa o primim.
Exista perceptia generala ca nu poti iubi pe cineva pentru o noapte, ca nu poti iubi mai multi barbati, ca iubirea pentru unul, anuleaza iubirea pentru celalat. Iubirea se vrea un ceritificat, o garantie care sa nu se deterioareze in timp,etc…cand este cel mai simplu sa luam totul ca atare “Te iubesc” -tin la tine, imi pasa de tine intr-atat incat sa imi stric somnul de griji pentru tine si sa traiesc bucuria ta ca pe a mea.
Te iubesc nu aduce certitudini ca te voi iubi pe veci pururi, ca nu iti voi gresi, ca nu te voi rani, ca nu voi mai iubi pe altcineva; nu spune nimic despre viitor, dar spune totul despre prezent.
Ofer si primesc iubire sub diferite forme. Sa stii sa primesti si sa recunosti iubirea este feerinc. Nu suport sa aud “te iubesc” folosit in loc de “multumesc”, dar mi-ar placea sa aud mai des marturisiri sincere despre ceea ce oricum simtim, pentru ca nu cerem permisiune nimanui atunci cand iubim.