Ranile   se formeza , se aerisesc/impartasesc   , se saruta ,cu multa rabdare se usuca si apoi devin doar frunze purtate de adierea amintirii pana la locul unde se alatura celorlate  ..si uiata asa pe masura ce omul  este  ranit ele formeaza crusta noastra , solul ,cel ce ne apara si totodata cel in care ne infigem adanc trunchiul vietii  , cel din care ne luam seva, ori de cate ori suntem aplecati de viata .  Ranile neaerisite sunt precum acele coniferlor , mereu verzi  , ne inteapa  si avem impresia ca dainuie o viata .

 De ce oare o tarire  placuta ne invaluie o zi sau o luna ,dar una neplacuta are nevioe de atatea si atatea etape pana sa devina litiera din care abia in final sa ne tragem seva ? De ce o traire placuta  insamanteaza o floare iar o rana ucide zece ? Oare cate frunze si cate flori poate nutrii  un om ? Intotdeauna cu una mai mult decat ar fii crezut pana atunci ca ar fi putut suporta sau nutrii .

Este toamna  acum , se aseaza frunzele ,iar peste ele in curand se vor asterne flori .Tu asezi frunzele si tot tu sadesti florile , iar eu in final sunt dezrobiata de acele astea verzi . Eu am in sfarsit curaj sa imi arat ranile , iar curajul asta imi permite sa plantez flori langa alte si alte flori .Vreau sa am curajul sa resping orice , mai putin florile , sa fac un pas in fata !

PS:  In curand voi scrie despre lucruri mai frumoase si mai simple . Acesta este doar inceputul 🙂 .

3 ,2 1 , gata am dat publish 😀 .