Daca inca se mai indoieste cineva la noi, in Romanica este criza. Vad asta in fiecare zi: salile de jocuri de noroc devin mai raspandite decat farmaciile; la televizor am ajuns sa vad reclame la tigai, medicamentesi altele pana si pe canalele de stiri in pauza publicitara, la ore de maxima audienta. Mi se pare penibil, dar pe timp de criza, vocabularul si ideile economistilor, sunt si ele afectate.

Astept ca si agentiile matrimoniale si de masaj erotic, exotic sa isi faca reclama….pana la urma si ei cauta o nisa de oameni in nevoie care trebuisc ajutati. Amaneturile au ajuns si ele sa intreaca numarul caselor de schimb valutar si le gasesti una la cateva strazi. Ce sa mai zic de concursurile tip bingo, dar trebuiau si Tociu, Palade si Luciu sa suga, aaa, ma scuzati, manance o paine.

Pana de curand, mai aveam o scapare de la a inghiti atata publicitate (schimbatul canalului nu te ajuta ca astia isi sincronizeaza emisia) si ma uitam online. De curand insa, nu mai poti deschide o pagina pe net, un clip pe youtube, fara sa fii obligat sa inghiti, fie si pentru cinci secunde, reclame la te miri ce. Mai penibil mi se par situatiile in care mi se cere like la pagina “Fetitze” daca vreau sa accesez un anume material…prefer sa nu mai accesez ceva, decat sa dau like alora, sau ar trebui sa imi fac o pagina de fb “dau like ca tampitu pentru voi”.

E criza si asta ii face pe multi sa accepte orice…It sucks ca eu trebuie sa asist la asta :D.

PS:Inca o idee si ma calmez: mai nou a apraut si meseria “dau like pentru bani”, nu stiu cum altfel s-o numesc.

Imi e dor sa strang in brate si sa fiu imbratisata.
Imi e dor de un vin sec, de o masa la restaurant in doi.
Imi e dor sa ma plimb pe malul Begai.
Imi e dor de acel ceva, nu pot sa il numesc;  imi lipseste  cineva cald langa mine, dar nu mi-l pot imagina.
Imi  e dor de zambet.
Imi e dor de soare.

Imi e dor sa imi sting dorul ca altadata.

Din cand in cand imi mai scriu aici si dorintele si pasiunile. In noaptea asta vreau sa imi inchipui ca sunt intr-o apa, ca se intampla cumva sa ma las scufundata in ea.

Cristalinitatea ei vreau sa imi arate lumea asta cum este , sa nu mai mai tem de obscur, sa imi fie si glob de cristal in care sa imi privesc viata. Catifelarea ei imi mangaie ranile si imi vindeca semnele luptelor ce s-au dat pe sufletul meu. Valurile ei imi soptesc ce am asteptam de atatea ori sa mi se spuna, dar ce nu am ajuns sa aud vreodata. Este apa de care nu ma tem ca ma ineaca si nici ca ma sugruma cu forta ei. Ea ma poarta negresit acolo unde trebuie.

Este plata si ma imbraca cu totul, ma cunoaste in cele mai obscure locuri si imi patrunde acolo unde nici un gand si nici nu o persoana nu a reusit.

Imi simt tot corpul zidit cu un lut focut din praf de la murdaria lumii amestecat cu lacrimi de la nedreptati. Luptand atat de mult cu atatea , sudoare nu face altceva decat imi sa consolideze tencuiala de pe mine, iar lacrimile mele o impietresc.

Gandurile mele optimiste creeaza fire de speranta in mantia mea lutoasa si ma fac sa cred ca intr-o zi, cumva, va patrunde atata lumina in mine incat mantia s-ar sparge in mii de bucati si ar devenii nisip purtat de vantul victoriei.

Optimismul si iubirea aduc lumina :).

Intorcandu-ma de la servici azi am vazut soarele care se arata timid in fata mea. Este prima data in ultimele zile cand vad soare in Timisoara si cum sunt dependenta de el, am hotarat sa il urmaresc…adica sa tot conduc urmarind directia soarelui. Cum nu am mai facut de ceva timp ceva provocator, cu atat mai mult am vrut acum sa ma tin dupa soare. Am tot mers inainte pana am gasit un loc bun pentru a-l admira. L-am privit vreo 15  minute.

Dupa oricate zile de ploaie si nori, trebuie sa vina si soarele. Nici macar noaptea polara nu este infinita…soarele o cucereste si pe ea :).

De cat timp nu ati mai facut ceva macar diferit, daca nu provocator? Nu trebuie sa asteptati, momentul oportun este oricand!