Imi dau seama ca nu voi mai avea sau  simti vreodata ploi. Ca nu vor mai fii picaturi care sa ma mangaie, ca de acum in colo imi voi aminti doar de  cele ce au fost. Ce ar putea fii pe viitor sunt doar stropi obtinuti artificial, iar ideea de mecanic nu ma incanta. Este dezolant. Trist nu poate exprima la ora asta absolut nimic, este mai steril decat mine. De acum in colo, ploile vor fii asociate cu tine si doar atat. As vrea mai mult, dar nu pot, nu imi este permis. Ma joc si asa periculos cu focul si stiu sigur ca asa cum m-a ars, m-ar mai arde, si de data asta a ma arunca in mare,  nu ma va mai salva….ciudat, sa ma arunc eu in mare, cand tu de un parau ai fost stins…am ramas blocati la acelasi moment in timp, parca suntem cristalizati. Mai am atat de putin, pana sa devin un desert si vreau sa fac atatea… sa pornesc ploi, macar pentru o ultima data. Dar nu pot.Punct!

Acum imi dau seama cat de idoate sunt refrenele care repeta indolent “pentru ultima data”….mai am o carte si nu stiu cum sa o joc. Nu sunt fochista si nici scafandru, nu am nici apa si nici focul la picioarele mele. Eu sunt dezmierdata si de apa si de foc, iar in curand le voi pierde…definitiv, irevocabil. M-am jucat, involuntar cu focul si m-am ars…rau, apa m-a avertizat si nu odata, iar acum nu stiu ce variante imi mai raman.

As zice ca de vina este ora doua dimineata la care scriu sau erotismul din ultimele ore…dar nu, din pacate nu este, de data asta nu.

Da, fanteziile mele ar trebui sa fie cu viata, pe ea sa o fut, si cum….dar nu pot, pentru ca ceva este neterminat.

Se spune ” simte ploaia cat poti”,  dar nu am crezut vreodata ca va venii un moment in care sa nu o mai pot simti..dar el se apropie si eu nu am ce face. Pentru totdeauna…adio!