De as fii stiut ca tu vei fii ultima ploaie, sau penultima, sau ca numarul de scladari imi este numarat, altfel as fii jucat. As fii trait fara sa intreb de ce, de ce eu, acum…as fii trait nebuna fara sa ma gandesc la nimic si nimeni in fara de mine si placerea mea, pana la ultima picatura de oxigen. Acum as fii stiut indubitabil ca nu as fii fost egoista. Dupa ce as fii tras linie, as fii adunt ploi ….de vara, de toamna, gheata , orice forma de picatura de apa care m-a dezmierdat la un moment dat. Eram doi, dar eu nu m-am gandit decat la joaca mea. Credeam ca mereu o sa pot face asta, de oricate ori.

Sa mai cred vreodata in ceva? Nu cred…Sa cred in opitmistul “vor mai fii si altfel” …nu cred.

Si atunci cu ce am ramas? Mi-a dat cineva o diplomat pentru ca am jucat corect? Nu…Am primit o recunostare, ceva, orice? NU…doar eu am fost ipocrita pentru  nu am jucat dupa cum am scris “carpe diem“.

E prea tarziu….un ultim dans in ploaie as vrea, dar nu imi mai este permis…. nu ramane decat o fantezie.

Daca este de tras o concluzie, cititorule, acee este “carpe diem”, pe romaneste “traieste clipa”! Altfel vei scrie ca mine despre ploile ce te-au udat si despre ce nu vrei mai putea avea vreodata. Daca vrei sa iubesti, iubeste, indiferent ca este pentru o ora, o zi sau o viata ,indiferent ca el nu este divortat, indiferent de ora..indiferent de orice, iubeste si iubeste-te. Acelea sunt momente ce nu le vei mai putea vreodata trai sau lua inapoi.