Imi place Codita.E alb, jucaus si pare intotdeauna vesel cand ma vede.Si daca vorbesc cu el.Ma conduce de multe ori pana trec de perimetrul teritoriului marcat de el cu o zi inainte.Si se uita dupa mine, asteptand sa trec strada in siguranta.
Insa oricat mi-ar placea de el, se intampla in anumite momente sa-mi inspire teama, cand vine latrand nebuneste spre mine, si neoprindu-se din latrat pana ce nu incep sa sa-i “vorbesc” :cutu-cutu.Ei, si atunci nu pot sa nu ma gandesc ce s-ar intampla, daca in locul meu, om la 1.90 inaltime, ce as putea sa joc linistit fotbal cu bucata aia de blana(e totusi un caine de talie mica – spre medie) s-ar afla un copilas de vreo 2-3 ani?Si daca pe langa acest dragalas catel s-ar mai aciuia vreo 2-3 maidanezi, la fel de traumatizati de bataile primite de la cate un nebun?Atunci iar ar avea de lucru stiristi.Si nu mai bine ne luam noi de o grija si ne scapam cumva de el?
Primul pas : luat si dus la adapost
Pasul doi : tinut acolo x numar de zile(poate si in functie de posibilitati – daca exista hrana suficienta – si sunt sigur ca exista din moment ce si pe strazi mananca)
Pasul trei – adoptat : dar cu specificatia clara ca daca o sa muste pe cineva cel care l-a adoptat risca si anii de puscarie, pe langa eventuale pagube platite victimei
Pasul patru : daca nu e adoptat, viata e grea si in salbaticie cand nu exista de mancare, eutanasiat

Simplu, moral, eficient.

PS : daca as avea curte l-as adopta eu.