Pe furis privesc si imi place ce vad. Sunt o umbra ahtiata dupa umbra lui. Nici orgoliul nu imi mai spune ca pot fii mai mult de o umra.Refuz orice gand, de teama ca ultima farama rationala din mine imi va reaminti posibilitatea de a ramane doar o umbra..ceea ce nu pot concepe. Refuz  las orice gand. Fara el, sunt fara forma.

Am nevoie de el sa imi schieteze corpul si sa imi reumple inima. As vrea sa il am, dar nu am curaj sa il cer. Gandul de a face un pas in fata mi se pare la fel de ludic precum al celor ce cred ca pot merge pe apa…Stiu ca facand un pas in fata risc sa merg pe lacrimile mele, iar asta inchide ermetic orice gand. Aman amar zi dupa zi.

Visarea imi ramane alinare si nu vreau niciun rational sa mi-o ia. Poate intr-o zi va fii un da natural, poate nu, mai astept….poate fantoma  mea se va razvrati…