Vreau….un pahar de vin rosu sec, semiintunerics, pachelbel si eu. Eu cu mine si cu toate gandurile mele din ultimul timp. Vreau sa ma pierd in ore de visare si contemplare. Am trait atatea, este timpul sa le mai si simt…iar trei dimineata este intotdeauna o ora potrivita 🙂 Doar senzatii primare

Ce nu intelege lumea este ca prieteniile sunt de mai multe feluri. In primul rand nimeni nu alege o anume relatie de prietenie pentru a satisface nevoile celuilat, ci pentru propria satifactie.Este normal. Cu alte cuvinte vrei nu vrei, prietenia este cu interes -emotioanal, carnal, social, financiar si ce o mai fii intre astea.  Daca nu ar fii asa, ai fii prieten cu toti si toate, ceea ce clar nu esti. Intresante mi se par persoanalitatile cameleonice, ei se inteleg cu o varietate mare de tipologii.

Cameleonii sunt cei ce exercita cea mai mare fascinatie asupra mea. As spune ca ii ador si sincer nu cred ca mint in nici un fel. Nu stiu de ce si cum, dar o simt. Din totdeauna am simtit asta, dar acum abia devin constienta. Sunt si eu una dintre ei. In felul acesta cunosc persoane total diferite. Pot comunica cu cei de 20 de ani- mai rar, cu cei de 30 si 40 fara probleme…trebuie doar sa avem teren comun. Categoria 50+ nu am marcat-o  si sincer nu sunt interesata sa o fac prea curand.

O persoana cameleonica poate fi prieten cu multi, de la evalviosul-de-duminica,  pana la dominatori, cu tot ce se gaseste intre. Insa, prieten sufluetului lui, nu se gasescte asa usor, il recuoaste dintr-o mie si ar trebui sa aibe experienta, ca pana la varsta asta sa stie cum sa i se arate. Cameleonii stiu ce sa vorbesca, cum si mai ales cui.  Nativ, recunstem asta-nu   te invata nimeni cum sa te comporti. Stim ce sa propunem. Cel mai important nu este ce propui, dar cui o faci. pentru destinatarul corect conteaza modul nu mesajul…are cap, judeca si el!  El nu va aduce la masa de poker pe cel ce merge duminica la biserica, fara suparre :P. In nici un caz la o partida (de poker) pe dezbracte.  Nu exista erori de genul asta….nu, niciun caneleon nu greste asa grav, nu cu asta….

Noi ne recnuoastem, ne stim, ne mirosim de departe si clar de aprope. In intuneric ne gasesti sigur, trebuie doar sa gesetei locatia.

Sa nu mai aud ca prietenia este dezinteresata, ca nu-i asa.

De as fii stiut ca tu vei fii ultima ploaie, sau penultima, sau ca numarul de scladari imi este numarat, altfel as fii jucat. As fii trait fara sa intreb de ce, de ce eu, acum…as fii trait nebuna fara sa ma gandesc la nimic si nimeni in fara de mine si placerea mea, pana la ultima picatura de oxigen. Acum as fii stiut indubitabil ca nu as fii fost egoista. Dupa ce as fii tras linie, as fii adunt ploi ….de vara, de toamna, gheata , orice forma de picatura de apa care m-a dezmierdat la un moment dat. Eram doi, dar eu nu m-am gandit decat la joaca mea. Credeam ca mereu o sa pot face asta, de oricate ori.

Sa mai cred vreodata in ceva? Nu cred…Sa cred in opitmistul “vor mai fii si altfel” …nu cred.

Si atunci cu ce am ramas? Mi-a dat cineva o diplomat pentru ca am jucat corect? Nu…Am primit o recunostare, ceva, orice? NU…doar eu am fost ipocrita pentru  nu am jucat dupa cum am scris “carpe diem“.

E prea tarziu….un ultim dans in ploaie as vrea, dar nu imi mai este permis…. nu ramane decat o fantezie.

Daca este de tras o concluzie, cititorule, acee este “carpe diem”, pe romaneste “traieste clipa”! Altfel vei scrie ca mine despre ploile ce te-au udat si despre ce nu vrei mai putea avea vreodata. Daca vrei sa iubesti, iubeste, indiferent ca este pentru o ora, o zi sau o viata ,indiferent ca el nu este divortat, indiferent de ora..indiferent de orice, iubeste si iubeste-te. Acelea sunt momente ce nu le vei mai putea vreodata trai sau lua inapoi.

Imi dau seama ca nu voi mai avea sau  simti vreodata ploi. Ca nu vor mai fii picaturi care sa ma mangaie, ca de acum in colo imi voi aminti doar de  cele ce au fost. Ce ar putea fii pe viitor sunt doar stropi obtinuti artificial, iar ideea de mecanic nu ma incanta. Este dezolant. Trist nu poate exprima la ora asta absolut nimic, este mai steril decat mine. De acum in colo, ploile vor fii asociate cu tine si doar atat. As vrea mai mult, dar nu pot, nu imi este permis. Ma joc si asa periculos cu focul si stiu sigur ca asa cum m-a ars, m-ar mai arde, si de data asta a ma arunca in mare,  nu ma va mai salva….ciudat, sa ma arunc eu in mare, cand tu de un parau ai fost stins…am ramas blocati la acelasi moment in timp, parca suntem cristalizati. Mai am atat de putin, pana sa devin un desert si vreau sa fac atatea… sa pornesc ploi, macar pentru o ultima data. Dar nu pot.Punct!

Acum imi dau seama cat de idoate sunt refrenele care repeta indolent “pentru ultima data”….mai am o carte si nu stiu cum sa o joc. Nu sunt fochista si nici scafandru, nu am nici apa si nici focul la picioarele mele. Eu sunt dezmierdata si de apa si de foc, iar in curand le voi pierde…definitiv, irevocabil. M-am jucat, involuntar cu focul si m-am ars…rau, apa m-a avertizat si nu odata, iar acum nu stiu ce variante imi mai raman.

As zice ca de vina este ora doua dimineata la care scriu sau erotismul din ultimele ore…dar nu, din pacate nu este, de data asta nu.

Da, fanteziile mele ar trebui sa fie cu viata, pe ea sa o fut, si cum….dar nu pot, pentru ca ceva este neterminat.

Se spune ” simte ploaia cat poti”,  dar nu am crezut vreodata ca va venii un moment in care sa nu o mai pot simti..dar el se apropie si eu nu am ce face. Pentru totdeauna…adio!

Intr-un anumit tip de  relatie fiecare incearca sa il convinga pe celalalt ca el este cel mai bun lucru care i s-ar putea intampla…si uite asa celalat nu mai este ametit de la partidele de  amor, ci de greutatea argumentelor de genul cat sunt eu de ..pentru tine, cum sunt eu norocul tau…la naiba.

…norocul tau poarta numele meu …iar tu crezi invers …si de aici incepe…drumul spre final…ca inceputul a ramas demult in cearsafurile demult ne mai sifonate de atata dirty sex. Acum doar gandurile unuia sifoneaza planurile altuia. Ati ajuns istorie si nici macar nu va dati seama. Dupa ce fiecare s-a convins ca celalat ii este jumtate pe viata de dinainte si dupa, considera ca are dreptul sa ii amaneteze dorintele. Pe acelasi principiu  se repeta meciurile  lungi de fotbal , tu ca o dam uiti si neglijezi …..sa te mai epilezi, sa te aranjezi , uiti printr-un sertar bodiurile alea sexi ce il excitau pe el si te declari doribila doar pentru a-l aproba pe el …pe principiul daca ai fost cuminte baby, ma primesti, de ai vazut doar meciuri cu baietii…babe no sex…

Daca inceputurile relatiilor nu sunt asemanatoare, sunt convinsa ca la asa o desfasurare, sfarsitul este inevitabil si identic.

Ma cuprinde o indignare pana la cer, pe care simt nevoia sa o impartasesc… poate, poate ajuta pe cineva :D. Indignare, pentru ca noi avem legi idioate neadapate -bine , mai mult ca sigur stiti si mai ales simtiti asta, dar pregatiti-va!

Da, concubinajul este de ceva timp scos din afara legii, astfel ca nu iti mai iei o amenda de la un organ zelos, dar tot esti prezentat oficial drept concubinul/concubina lui x.  Depre parteneriatul civil inca nu avem ce vorbi ca Monitorul Oficial nu cuteaza sa ni-l prezinte si noua. Probabil si BOR are o coada pe acolo de este monitorul asta asa de speriat :D. Eu cand aud cuvantul  concubina, imi vin in minte stitile sordide de la ora cinci cu concubini batuti/ ucisi sau mai stiu eu cum aranjati.

Dar de le ce plecasem? A….de la intamplarea povestita de o prietena.Se intampla ca daca esti in proces de separare cu sotul iar procedura de divort nu a inceput si concepi un copil cu altul decat sotul, ai o problema -cam mare.

Un cunoscut se duce mandru si responsabil la primarie sa isi declare copilul nou-nasct. Dupa ce functionarele de acolo ii verifica pe cei doi parinti, ii spun scurt ca nu se poate. Ca sa vezi… tu vrei dar statul nu. Pai cum asa ?! I se raspunde transant  ca el nu este casatorit cu mama copilului, basca ca ea la mometul conceperii copilului era in proces de separare cu sotul de atunci, deci  nu se poate. Degeaba incerci sa spui ca tu sti sigur ca-i al tau, ca nu esti tampit, ca aia nu mai statu impreuna de muult timp…dar nu, nu se poate. Pentru ca statul nu are de unde sa stie ca tu l-ai conceput pe ala si nu actualul divortat. Iar asta este pricipala grija a statului. Si pentru ca a existat un precedent in care fostul sot a dat primaria in judecata pentru o asemenea cauza. Frumos, nu?! Intrebi nedumerit ce ar fii da facut, ca doar vrei sa declari copilul care sti clar ca este al tau. Cititi rar sa nu va inecati :)). Primaria spune asa : copilul se declara by default al fostului sot ca legea iti permite :)), iar apoi il dati pe fostu’ in judecata aratand in instanta cu probe ca nu este al lui si deci  custodia ar trebui sa fie a ta. Va doare capul? Cam asa si pe proaspatul tatic…

Exact asa s-a intamplat intr-o primarie, resedinta de judet din Romanica. Proaspatului tatic nu ii ramane decat sa caute un avocat sa isi dea seama daca functionarele alea sunt idiot de zeloase sau legea ii tampita.

Concluzie: in anumite cazuri este bine sa  invitati primaria cu voi in pat pentru a se asigura ei al cui este copilul si in felul asta sa nu mai aveti batai de cap.

Aparent ati zice ca nu este chiar asa usor sa nu iti traisti viata, ca oricine si-o traieste, doar nu lasa sa treaca zi dupa zi si dupa zi. Dar, da in general oamenii nu iti traiesc viata. Si pentru asta exista scuze..mii chiar, care au intodeauna legatura cu oricine si tot dar mai putin cu persoana insasi.Zici ca este doar o perioada? Ia mai uitat-te bine, ca poate perioada asta a  mai fost de inca vreo cateva ori…. consecutiv -si este  inca prezenta. Scuzele sunt multe de la nenorocitul care te-a abandonat/ inselat, kilogramele acumulate, vremea de afara, parul care nu sta, sotul care nu mai apare, cate si mai cate pe care le stii si tu foarte bine.

Am vazut persoane cu boli cu adevarat grave care mi-au dat lectii despre ce inseamna viata si durere cu adevarat. Daca tu cititorule te plangi de gastrita, vergeturi, dureri se cap, sau mai stiu eu ce boli pentru care iei tratament dar care nu au ascoiate dizabilitati fizice sau emotionale, tin sa iti spun franc ca tu iti faci viata asa amara, ca in final toti avem cate o problema somatica, dar noi oamenii suntem responsabili pentru modul in care percem boala si ce ii permitem sa ne ia. Tin sa iti spun ca din partea mea nu vei primi empatie pentru lista lunga de boli cronice mostenite de la mamica si taticu. Daca tu alegi sa te defineasca bolile si iti place constant sa te vaicaresi tin sa iti mai spun inca o data ca de-a mea nu esti si cu mine nu ai ce cauta. Nu o sa iti dea nimeni in veci si nici premii si nici statui nu ti se vor ridica pentru toate cele prin care ai trecut, sau nu, prin viata- pentru nimic…iar de vrei mila, inseamna ca ai mari lipsuri emotionale pentru care ar trebui macar sa incerci sa te tratezi.

Mie nu imi plac oamenii plouati , pesimitsti, carora totul le merge rau-sau asa cred ei. Imi plac oamenii cu demnitate, cu obiectivi, care sa indoaie dar nu se rup; a plange nu inseamna ca esti slab dar a te vaicarii intruna si ati plange de mila, da!

Daca tu alegi sa te defineasca fostul sau fosta, greselile, barfele sau mai stiu eu ce din trecut, nu ai decat, dar pe mine nu ma interesaza. Cersesti complimente? Nu vrei decat sa ti se spuna  delicat si pe ocolite realitatea? Atunci te incadrezi perfect in categoria oamenilor fara personalitate si speranta.

A fii ingandurat, a-ti exprima ingrijorari, a plange, a cere oprinii, a te consulta este perfect in regula dar pentru auto victimizare si pedepsire nu vei primi nimic inapoi.

Ai probleme?..mici sau mari – cum or fii, solutii exista daca scoti capul din nisip si privesti obiectiv. Tu ca individ esti responsabil sa te descoperi si sa te inetelegi, sa contstientizezi ce esti si ce nu esti.

Daca vrei sa nu iti traiesti viata nu ai decat sa asculti ce zice vecina despre tine, sa iti traiesti viata dupa ce spune horoscopul, sa nu iesi nicunde ca esti grasa , sa te vaicaresti , sa te invinovatesti, sa fii nesatisfacut dar sa nu faci nimic.Poti sa fii si complexata. Este o alegere. Alta alegere este sa nu fii. Poti fii realist sau poti fii persimit. In multe lucruri exista nunate si umbre, hotarare si exitare dar cand vine vorba de a-ti trai viata nu ar trebui sa fie asa. Viata se traieste sau nu. Nu exista nimic intre. Pentru a trai si a simti ar trebui sa fii un tare si raspicat DA!

Eu am zis DA, tu?

Ani de zile am incercat sa gasesc daca nu raspunsuri, macar ganduri sa mai aline suspinele. Am invata ca a nega nu va face decat sa adanceasca ceva ce este oricum adanc. Oricat de cerebral ai fii, inimii sa ii comanzi nu poti –asa ca schimbi abordare: accepti ceea ce a fost sau este -si faci un pas catre maine.Nu poti sa ii spui inimii sa nu ii mai fie dor.Dar ii poti spune, ca maine iti va fii la fel de dor, doar ca ea il va simti mai putin intens.In timp ea isi va gasi alte doruri mai arzotoare iar astea de azi vor fii istorie recenta.

Dorul este dulce tot atat cat este sfasietor si totusi uneori imi este dor sa imi fie dor.

Ai vrea sa crezi ca cineva te va premia pentru a ai mers cu capul sus sau macar pentru ca ai supravietuit …dar nu, nimeni nu va face asta. Nu exista raspunsuri predefinite, exista oameni; raspunsurile trebuie sa ti le dai tu. Daca ai un prieten care te poate indrepta spre intrebarile potrivite, atunci esti norocos.

Inchin zilei de azi un vin spumant pentru viata, pentru EA si pentru mine. Pentru ca am mers mai departe. Pentru apus si rasarit… Despre prezent nu acum…intr-o zi de maine :).

M-am hotarat sa scriu acest post despre nimic…nimic important.De fapt vreau sa vad pana unde pot ajunge plecand de la nimic si facand nimic special. Doar cateva cuvinte, incropite sa aibe minima logica, pot duce de la nimic la ceva.

Sunt curioasa care este acel ceva ce poatre transforma “nimic” in “ceva” si uneori in “totul”.

Doi straini pot pleca de la “nimic” si pot ajunge la un “ceva”. Uneori nici ei nu stiu pre bine ce este acel ceva dar il trainesc din plin. Pentru altii “nimic” aduce consolarea ca lucrurile vor ramane la fel. “Nimic” este si raspunsul pe care il dau uneori cand – sa zicem , imi este prea pohui sau cand ma intreba alde ics ce este in neregula…”nimic” este de fapt “ceva”, daar imi este prea teama sa admit.

Pentru mine totul a plecat de la un “nimic” si nu stiu daca este tocmai bine; oricum nu mai pot face nimic, deci mai bine o las  asa si nu mai despic firul asta :D. Tot de la “nimic” ( cantitativ vorbind 1 g este nimic) nu stiu cum imi trec trei zile si trei nopti.

“Nimic” este raspunsul ce mi-l dau la intrebarea: “Ce am facut sa am starea asta de fericire?”. Mici nimicuri, precum o raza de soare , un strop de ploaie, o pata de culoare, sunt totul pentru cineva ce nu a mai vazut soare sau nu a mai simtit ploaie de ceva timp.

“Nimic” pentru tine, este “totul” pentru mine 🙂 !

Pana de curand atunci cand vedeam o moneda pe jos o ridicam mereu entuziasmata ca imi aducea noroc. Intru-un timp norocul meu il vedeam doar in monezile de pe jos.Asa mi se spusese: monezile gasite aduc noroc asa cum a vedea un cosar este considerat un noroc mare. Era o perioada gri, cand monezile gasite erau incurajarea mea. Nu odata, o moneda gasita mi-a inseninat intreaga zi. Am strans multe monezi, le am chiar si acum..stiu si unde le-am gasit pe unele.

Astazi sunt fericita avand lucruri pe care nici nu as fii stiut sa le cer vreodata, dar cu toate astea continui sa dibuiesc cu ochi de vultur monezile aruncate. De curand ma plimbam cu un prieten cand am observat o moneda aruncata in fata unui clown; am ezitat sa o iau gandind ca poate este a lui . El se uita mirat la mine in timp ce eu ramasesem blocata- nu stim daca sa o ridic sau nu. Prietenul meu s-a uitat si el  mirat la mine si m-a intrebat ce fac. I-am raspuns ca as fii luat moneda ca imi aducea noroc ,dar nu vruiam sa supar clownul. M-a intrebat extrem de mirat de ce as lua ceva doar pentru o superstitie cand sunt oameni pentru care acea moneda are valoare monetara.

Cu tristete am realizat ca eu luam din pur reflez si superstitie ceva ce altora chiar le-ar fii de folos. Acum sunt suficient de puternica sa gandesc ca nu monezile sunt norocul meu. Stiu ca oamenii au nevoie de un semn ca va fii bine si daca a gasi o moneda este noroc, atunci eu sunt hotarata sa iau intreaga mea colectie de monezi si sa o imprastii pe strazile Timisoarei. Poate macar pentru zece secunde cineva va zambi bucuros ca si-a gasit norocul sau o un ban pe care sa il puna de o parte.

Poate vor fii oameni pentru care moneda gasita va fii exact imboldul de care aveau nevoie ca sa inceapa lucruri mari.

Pana de curand a fost norocul meu, acum vreau sa devina si norocul lor 🙂 ….